fbpx

Programul meu

VIZIUNE

01

Îmi doresc o Românie în care legile să nu fie schimbate peste noapte în interesul unei găști.

Îmi doresc o Românie în care copiii să nu se culce flămânzi și în care să aibă parte de o educație bună.
Vreau o Românie în care spitalele să ne fie loc de vindecare, nu de suferință și neputință.

Vreau o Românie în care să fim respectați și să ne recâștigăm demnitatea.

CONTEXT

02

Acum 4 ani a început schimbarea clasei politice.
După 2 ani am reușit să trimitem cei mai competenți oameni în Parlamentul European.
Astăzi continuăm pe același drum.
În ultimii ani am simțit cu toții că România pare să se dezintegreze, bucată cu bucată. Pentru că pilonii pe care statul i-a consolidat în ultimii ani sunt șubrezi, măcinați de corupție, impostură și iresponsabilitate.

Ca membru RO100 și, apoi, ca președinte al organizației județene PLUS Iași, am pus umărul la dezvoltarea unor structuri capabile să schimbe acest stat iresponsabil. Alături de oameni competenți, buni cetățeni, oameni cărora le pasă.   

Anul acesta România alege. Este un an definitoriu pentru politică.

Avem șansa să continuăm pe drumul modernizării României, sau să întoarcem fața de la viitor. 

Digitalizarea este viitorul iar Iașul poate fi unul dintre centrele care construiesc acest viitor.

România are nevoie de infrastructură, de educație și sănătate, de servicii publice de calitate iar pentru toate acestea digitalizarea este un motor esențial.

 

ROMÂNIA
DIGITALĂ

03

România, concurent în cursa digitală

În contextul mondial actual digitalizarea este cuvântul care apare pe buzelor tuturor. Discutăm de noi concepte precum Fintech, Blockchain, Machine Learning și Automation.

La nivel european digitalizarea este o prioritate, însă România se situează pe locul 26 din cele 28 de state membre ale UE în cadrul Indicelui economiei și societății digitale (DESI) pentru 2020.

Deși ne mândrim cu viteza Internetului iar sectorul TIC este responsabil pentru 6-7% din PIB-ul României, progresele în punerea în aplicare a politicii digitale au fost limitate în ultimii ani. Reforma în administrație pentru digitalizarea și debirocratizarea ei a devenit un factor esențial al dezvoltării țării noastre. 

Atât pentru comerțul electronic cât și pentru serviciile bancare electronice nu există o politică publică clară pentru a stimula aceste servicii. Toate acestea sunt în detrimentul României și nu fac decât să îi afecteze rolul de jucător economic în plan european și mondial.

Pentru o Românie digitală avem nevoie de un cadru legislativ coerent, care să aducă echitate, egalitate și acces la politicile digitale.
Avem nevoie de legi care să vină în sprijinul dezvoltării inovației și a cercetării, să încurajeze competiția în mediul digital dar care să sprijine în același timp și clasele sociale defavorizate, să le ofere o șansă la alfabetizare și alfabetizare digitală pentru a putea ieși din cercul vicios al sărăciei.

În privința digitalizării, cadrul legislativ actual cuprinde Strategia națională privind Agenda Digitală pentru România 2020, hotărâre adoptată de către Guvern în 2015 , în care au fost descrise patru direcții de acțiune de la e-Guvernare până la infrastructura de servicii digitale, pentru care nu știm însă rezultatele întrucât nu a fost întreprinsă o evaluare în acest sens.
În 2020 au fost adoptate două hotărâri ale guvernului care au impact direct asupra sectorului comunicațiilor electronice și a digitalizării în România.

Astfel, începând din acest an, din ianuarie avem o Autoritate pentru Digitalizarea României care preia activitățile și structurile MCSI aferente domeniilor tehnologiei informației, societății informaționale și cadrului național de interoperabilitate iar apoi avem o nouă entitate, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, cu responsabilități în ceea ce privește elaborarea politicilor în domeniul comunicațiilor electronice și punerea în aplicare a politicilor legate de infrastructura comunicațiilor electronice.

Un pas important pentru digitalizarea administrației publice, a fost și adoptarea în iunie anul acesta, în plenul Senatului a Legii Eliminării Hârtiei din Administrație , urmând ca aceasta să între în dezbaterea Camerei Deputaților care este camera decizională.

Analizând raportul DESI pe 2020, pe cele 5 criterii: Conectivitate, Capital Uman, Utilizarea serviciilor de internet, Integrarea tehnologiei digitale și Serviciile publice digitale, se întrevăd 3 direcții clare de acțiune pe plan legislativ.

Prima dintre ele este de revizuire a legislației pe tot ceea ce presupune competențe TIC și aducerea ei la zi, în contextul tehnologic actual, întrucât în România 20% dintre români nu au utilizat niciodată internetul, mai puțin de o treime au competențe digitale cel puțin elementare și doar 10% dintre persoane au competențe digitale peste nivelul elementar, România situându-se pe ultimul loc în UE la această categorie.

Totodată, cele mai recente date Eurostat arată că 80% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani au competențe digitale la nivelul Uniunii Europene, însă tinerii din România se află pe ultimul loc, doar 56% dintre ei deținând competențe digitale avansate.
Situația competențelor TIC trebuie privită multidimensional, nu numai cu privire la tineri ci și în rândul forței de muncă și al persoanelor vârstnice. Astfel, trebuie să discutăm de o alfabetizare digitală a ultimelor două categorii în contextul în care lipsa acestor competențe are un impact direct asupra integrării pe piața muncii pentru prima categorie și pentru valorificarea beneficiilor digitalizării pentru cea de-a doua.

Se estimează că în următorii 25 de ani aproape jumătate dintre joburile actuale vor dispărea, cele mai vizate fiind meseriile care implică activități repetitive, astfel cu atât mai mult devine stringentă problema alfabetizării digitale nu numai a viitoarelor generații cât și a persoanelor care se află la momentul actual pe piața muncii.

Cea de-a doua direcție pe plan legislativ trebuie să aibă ca rezultat integrarea tehnologiei digitale de către întreprinderi întrucât la această categorie suntem pe locul 27 în randul statelor europene, cu mult sub media UE. În acest sens trebuie să discutăm de o Strategie de transformare digitală pentru întreprinderi, întrucât în România nu există la momentul actual o astfel de direcție. Deși aceste strategii sunt apanajul Guvernului ele trebuie sprijinite prin adoptarea unei legislații în aceste sens. Astfel, discutăm de revizuirea legislației pe partea de cercetare și dezvoltare a tehnologiei pentru a facilita și crearea altor centre în țară precum Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică (ICI București) care la momentul actual joacă un rol activ în tehnologiile emergente ale industriei 4.0 , în special pe partea de Blockchain.

Creșterea numărului de institute de cercetare în tehnologiile emergente ale industriei 4.0 va avea un efect direct în eventualele parteneriate dintre acestea și întreprinderi. Astfel, se vor forma platformele pentru punerea în aplicare a soluțiilor găsite, domeniile de cercetare se vor diversifica iar transformarea întreprinderilor va fi directă și facilă.
Totodată trebuie creat cadrul legislativ pentru facilitarea înființării de centre de inovare digitale, existând în prezent doar unul la București și două în Cluj Napoca. Aceste centre vor avea un rol determinant în atingerea obiectivelor stabilite în cadrul Programului Europa Digitală, stimulând utilizarea la scară largă a noilor tehnologii (inteligența artificială, machine learning Blockchain etc.).
Rolul unui astfel de centru este de a se asigura de faptul că soluțiile digitale inovatoare, bazate pe noile tehnologii, sunt integrate în activitatea curentă a companiilor și administrațiilor publice. Astfel, centrele de inovare digitală oferă posibilitatea de a putea experimenta și testa aceste tehnologii, pentru a le aplica în funcție de necesitățile specifice domeniului de activitate a fiecărei companii sau instituții din sectorul public.

Cea de-a treia direcție merge către crearea cadrului legal pentru a stimula startup-urile pe zona digitală. În acest context este necesară crearea unei legislații care să vină în sprijinul dezvoltării unor campioni digitali naționali (Unicorns-companii a căror evaluare de piață este de peste 1 miliard de euro). Astfel, acest cadru legislativ trebuie să reducă barierele birocratice actuale și să faciliteze cadrul de accesul la finanțare (business angels, venture capital), să definească condițiile de piață, de la legislația cu privire la concurență la accesul pe piață externă și internă și până la sistemul de brevete.

Comparând situația startup-urilor digitale din România cât și din Europa cu cele din Statele Unite realizăm că există un deficit major în facilitarea dezvoltării acestora și un potențial de creștere a României pe această filieră.
Cel mai bun exemplu este UiPath, o companie înființată în România, însă care pentru a se dezvolta s-a mutat în Silicon Valley și care în câțiva ani a reușit să depășească ca valoare de piață 1o miliarde de euro.

ROMÂNIA
DEMNĂ

04

O viață mai bună într-o Românie dezvoltată

În 2018, în România aveam 6,36 milioane cetăţeni supuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială. Deși în scădere, conform celor mai recente date estimate EUROSTAT, România rămâne statul european cu cea mai mare diferență la indicatorul sărăciei sau excluziunii sociale între copii și totalul populației.

Un studiu realizat în 2018 de către Salvați Copiii releva că peste 150.000 de copii se culcă flămânzi, iar statistica îi includea doar pe copiii care trăiesc în mediul rural.

Din perspectiva Strategiei Europa 2020 acest procent indică un eșec. Raportat la factorul uman, acest procent e o calamitate. Analizând impactul pe care sărăcia îl are asupra vieții și a calității acesteia, a educației și a generațiilor viitoare ea reprezintă una dintre gravele probleme ale României.

Deși la nivel legislativ avem, încă din 2011 o lege pentru” Prevenirea și combaterea sărăciei și riscului de excluziune socială “ iar din 2015 avem și o hotărâre de Guvern prin care este definită Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020, în România anului 2020 ne confruntăm cu o realitate dură, peste 150.000 de copii se culcă flămânzi.

Si atunci? Ce e de facut?

Sunt de părere că abordarea trebuie schimbată, în ideea în care să privim acești copii că pe o categorie socială de sine stătătoare, care trebuie protejată. Ce înseamnă acest lucru mai exact? Din punct de vedere legislativ avem nevoie de norme care să vină direct în ajutorul acestor copii și care să le ofere posibilitatea să recupereze în primul rând decalajul social și educațional, întrucât există mari șanse ca altfel acești copii să continue să trăiască în sărăcie. Totodată aceste norme trebuie să ofere șansa copiilor de a-și dezvolta aptitudinile și abilitățile necesare pentru ca la maturitate să devină membri activi ai societății și ai pieței muncii.
Cum facem asta? Primul pas – consultare a societății civile, a ong-urilor cu activitate verificate în acest domeniu, care de peste 10 ani au acțiuni pentru îmbunătățirea vieții acestor copii. După aceasta consultare crearea legislatiei trebuie realizată printr-un parteneriat activ între cei doi factori implicați, statul și societatea.

Îmi asum ca pe perioada mandatului meu, să întreprind aceste demersuri în vederea creării unei legislații care să abordeze drepturile copiilor dintr-o maniera integrată a palierelor social, educațional și emoțional în așa fel incat această anomalie a statului nostru, pentru că altfel nu o putem numi, să fie diminuată pana ajunge la eradicare.

ROMÂNIA
PROTECTOARE

05

Mamele minore – implicații sociale și societale

Numărul mamelor adolescente în România este unul alarmant, având în vedere că 23% dintre mamele sub 18 ani din Uniunea Europeană trăiesc la noi în țară.

Conform unui raport al organizației Salvați Copiii în 2018, 8.621 de fete au devenit mame înainte de vârsta majoratului (10-17 ani), iar 725 dintre ele s-au aflat în această situaţie înainte de a împlini 15 ani.

România a avut şi în 2018 cea mai mare rată a mortalităţii infantile din Uniunea Europeană, cu 6 decese la 1.000 de naşteri vii, aproape dublu faţă de o rată a mortalităţii infantile de 3,4 decese la 1.000 de naşteri vii în Uniunea Europeană.

În cazul mamelor adolescente rata mortalității infantile este de aproape trei ori mai mare decât în cazul mamelor adulte, care au acces la asistență medicală adecvată iar situația este cu atât mai complexă întrucât face referire la sănătatea fizică și emoțională a doi copii – adolescență-mamă și nou-născutul, de multe ori venit pe lume înainte de termen și în condiții precare.

La fel ca în cazul copiilor și în cazul mamelor minore trebuie privită situația strict din perspectiva acestei categorii sociale. 

În actuala legislație găsim  prevederi cu privire la centrele maternale destinate cuplurilor mamă-copil şi femeilor gravide, aflate în situaţii de dificultate şi cu risc de separare a copilului de părinţii săi, însă acestea sunt insuficiente. 

Este necesară asigurarea cadrului legal care pe de-o parte să garanteze accesul mamelor minore la asistență medicală și la programe de educație și informare, iar pe de alta să  instituie obligativitatea intervenției imediate, în maternități, a instituțiilor abilitate.

Totodată în legislația nou creată trebuie să fie prevăzute și măsurile prin care se asigură continuitatea școlară, implicit educațională a mamei minore precum și implementarea unui sprijin financiar pe toată această perioadă.

 

Share via: